The place where i was born

Acu' vreo două săptămâni am fost în oraşul meu de baştină, Câmpulung Muscel. De fiecare dată când mă duc acolo sunt curioasă să văd ce locuri noi mai răsar. De obicei nu se schimbă prea multe. Nici măcar oamenii. Dar de vreun an incoace în Câmpulung tot răsar fel de fel de bănci inghesuite pe străzile oraşului. Şi mă întreb la ce bun? Poate acum oraşului îi merge mai bine, dar înainte o ţinea într-un declin economic cum ARO s-a dus.

Câmpulungul, deşi poate fi foarte uşor subiectul unor glumiţe datorate mărimii sale mici şi numărului de 38 000 de locuitori conform ultimului recensământ, este unul din oraşele mele de suflet şi nu neapărat pentru că m-am născut şi am crescut acolo 14 ani, ci pentru că aerul este curat, apa rece chiar e rece, nu ca în Bucureşti, şi pentru că acolo totul capătă un alt sens noaptea. Acolo câinii sunt mai prietenoşi şi simţitor mai puţini şi cu toate astea tot fac pe mine când îi văd în proximitatea mea.

Pe Chiti am iniţiat-o în ale Câmpulungului. A venit cu maşina şi a luat după ea alte două panseluţe. Am şezut la răcoarea apartamentului meu, ne-am dus până pe Mateiaş, ne-am tras în poze şi am beut un cico sus pe terasa pseudomall-ului din centru. Deşi aici se strâng copiii de bani gata ai Câmpulungului locul e destul de ieftin. Cam rar mai găseşti o Cola la 2,5 lei. A fost frumos. La 9 seara m-am întors în casă unde mirosuri vechi se împleteau prin cele 4 camere.

De-abia aştept să merg din nou acolo, să-mi beau cafeaua "colapsând" în balcon cu muzica de la combină pe fundal.