Hai cu marea

Încă 3 zile, băăăăăă.

Countin' down the days

De ceva timp m-am tot ferit să mai scriu pe blog. Mi-au zburat tot felul de chestii haotice prin minte, dar am preferat să umblu hai-hui şi offline. A trecut şi supărarea provocată de faptul că nu am mai intrat la B'estfest din cauza unei neînţelegeri, însă datorită Melei am ars-o amândouă ca două "războinice" la Manowar. Da, am fost la Manowar. Cu toate că nu sunt mare fan şi nu mă simt eu în stare să mor cu sabia şi scutul în braţe, oamenii ăia au făcut un show de milioane. Într-adevăr n-o să înţeleg în veci "filosofia lor de viaţă" şi nici nu îi consider "kings of metal", pentru mine cel puţin nu sunt, dar ştiu să ţină lumea în priză şi să-i lase pe toţi cu gura căscată. Sincer, mă lasă rece dacă o să vină Gigel la mine şi o să-mi spună: "Ce ştii tu, bă?". Mie ca versuri pur şi simplu nu-mi transmit prea multe. Şi mă voi opri aici până nu e prea târziu.

Tot ce vreau acum e să fug spre mare. Din momentul în care m-am întors la Bucureşti din Câmpulung, am simţit o repulsie faţă de oraşul ăsta îngropat în caniculă şi mirosuri care provoacă greaţă cel puţin. Vreau aer curat. Vreau ca serile să nu mai fie o povară. Vreau să nu mă mai cuprindă moleşeala şi vreau să adorm când răsare soarele. Şi număr zilele până la festivalul de la Sighişoara şi până în momentul în care o să trântesc bagajele în nisip şi o să mă arunc în mare.

Vreau să fiu offline.

The place where i was born

Acu' vreo două săptămâni am fost în oraşul meu de baştină, Câmpulung Muscel. De fiecare dată când mă duc acolo sunt curioasă să văd ce locuri noi mai răsar. De obicei nu se schimbă prea multe. Nici măcar oamenii. Dar de vreun an incoace în Câmpulung tot răsar fel de fel de bănci inghesuite pe străzile oraşului. Şi mă întreb la ce bun? Poate acum oraşului îi merge mai bine, dar înainte o ţinea într-un declin economic cum ARO s-a dus.

Câmpulungul, deşi poate fi foarte uşor subiectul unor glumiţe datorate mărimii sale mici şi numărului de 38 000 de locuitori conform ultimului recensământ, este unul din oraşele mele de suflet şi nu neapărat pentru că m-am născut şi am crescut acolo 14 ani, ci pentru că aerul este curat, apa rece chiar e rece, nu ca în Bucureşti, şi pentru că acolo totul capătă un alt sens noaptea. Acolo câinii sunt mai prietenoşi şi simţitor mai puţini şi cu toate astea tot fac pe mine când îi văd în proximitatea mea.

Pe Chiti am iniţiat-o în ale Câmpulungului. A venit cu maşina şi a luat după ea alte două panseluţe. Am şezut la răcoarea apartamentului meu, ne-am dus până pe Mateiaş, ne-am tras în poze şi am beut un cico sus pe terasa pseudomall-ului din centru. Deşi aici se strâng copiii de bani gata ai Câmpulungului locul e destul de ieftin. Cam rar mai găseşti o Cola la 2,5 lei. A fost frumos. La 9 seara m-am întors în casă unde mirosuri vechi se împleteau prin cele 4 camere.

De-abia aştept să merg din nou acolo, să-mi beau cafeaua "colapsând" în balcon cu muzica de la combină pe fundal.